Views.

Lucruri mici, gânduri mari 

marți, 28 mai 2013 - Publicat de Christine la 11:29
        Aseară îl ţineam în mână, reproşându-mi neglijenţa. Am observat târziu că încetase să mai mănânce. Am fost prea ocupată cu viaţa mea, cu care oricum se pare că nu fac mare lucru, şi nu mai dădeam atâta importanţă micului acvariu cu ţestoase. Inima îi pulsa fad, iar braţele sale puternice erau slăbite. M-am panicat şi, în disperarea unei ultime salvări, încercam patetic să îl fac să mănânce. M-am gândit la câteva lucruri care puteau să-l ajute dar necesitau timp, iar eu simţeam cum timpul mi se scurgea printre degete. Ştiam că s-ar putea să fie cândva prea târziu.
       Am râs şi am uitat din nou de el - lucru pentru care acum mă blestem. Am spus că poate să aştepte, ce ar conta o zi în plus.
       Acum un an, ţineam în mână broscuţa cea mare, care pe atunci era unica. Nu mânca şi, iubind-o cum orice copil iubeşte un animăluţ, am stat minute în şir încercând să fac ceva. Dar nu avusese nimic, şi am iubit-o şi mai tare când am văzut-o cum trăieşte. Am realizat câte ceva despre viaţă şi moarte şi despre linia infimă ce le delimită.
       Am sperat că cea mică va trăi, iar azi, venind cu medicamentul necesar, am descoperit că era prea târziu. De data asta ţineam mica fiinţă în mână, aşa cum mai făcusem şi mai înainte, însă lipsită de viaţă. Mai puteam să fac ceva? Mă întrebam doar "De ce?" însă de fiecare dată mă opream la "de", fiindcă răspunsul era clar - neglijenţă. Merita oare ca eu să decid soarta unui sufleţel? ...
       Atârna greu şi rece în palma mea, în faţă i se săpa veşnicia. Vântul aluneca printre clopoţeii atârnaţi în grădină, născând clinchete ce îmi acopereau suspinele, iar norii fumurii îmi mascau în umbra lor lacrimile. L-am pus pe cel ce a fost să fie Olly în pământ, privindu-l pentru ultima oară.
       Mi-am demonstrat  că am rămas un copil, un copil ce plânge la moartea sufleţelului pe care l-a vegheat o vreme, de care şi-a legat iubirea.
       M-am uitat cu oarecare reproş la cealaltă broscuţă, ei nu părea să îi pese. Am luat-o în mână să o pun în acvariu.
        Acum ţineam în palme viaţa, aşa cum acum câteva minute am ţinut în palme moartea.