Views.

Jurnalul lui Rupert •••••• 

luni, 9 aprilie 2012 - Publicat de Christine la 09:40
Era ora prânzului, iar Bob, care probabil nu s-a odihnit prea bine în seara precedentă, a adormit. Și Rupert era obosit, dar se încăpățâna să stea treaz. Ușa s-a deschis încet iar Harriet a pășit înăuntru. A observat că Bob doarme și a zâmbit. I se părea tare simpatic, îi admira simțul umorului și felul de a fi, dar nu ezita să-i facă reproșuri atunci când exagera. Nu-l cunoștea de mai mult timp ca pe Rupert, dar nu a fost greu să devină prieteni buni datorită firii sale comice și îndrăznețe. Adevărul era că nu era cine știe ce strălucit, ce geniu, ba din contră, chiar era un prostănac simpatic fără nici o latură sensibilă, fără nici o înclinație spre artă și furmos- era închis într-o cutie. Harriet folosea des această expresie, “Închis în cutie”, mai ales când venea vorba de cei ca Bob. Termenul se referee la oamenii ce nu pot să vadă mai departe de realitate, ce nu se pot pasiona de semnificația și sensibilitatea pătrunzătoare a unei poezii și nu se pot bucura de simplele nimicuri ce dau culoare vieții. I se părea trist să fi „închis într-o cutie”, constrâns de realitate si exact, fără să poți să zbori, să te topești în propriul vis .
S-a urcat în pat lângă Rupert și s-a așezat turcește, sprijinindu-și mâinile pe genunchi.
- Rupert, tu îți pui vreodată întrebări ?
- Cum adică ? s-a încruntat Rupert reflectând asupra spuselor fetei.
- De exemplu, eu când nu pot să adorm mă gândesc la diferite lucruri, încerc să interpretez înțelesurile vieții, să descopăr sensul existenței noastre pe Pământ, dar indiferent de ceea ce gândesc, nimeni nu îmi va spune vreodata exact dacă am sau nu dreptate, așa că, nereușind să mi le explic, rămân în continuare întrebări. Tu nu te-ai gândid vreodată cum de tu ești tu și nu altcineva ?
- Nu înțeleg. Spusele ei căpătau contur doar când erai deschis sentimentelor și dispus să te abandonezi câteva momente visării.
- Nu ai stat niciodată întins pe pat, cu privirea pierdută întrebându-te dacă corpul ăsta chiar e al tău, nu ai devenit pentru un moment suflet și te-ai desprins de ființa profană pe care o controlezi ?
Rupert era tăcut și îngândurat.
- Să te gândești la asta seara ! Lumina este menită să sporească creativitatea și sentimentele de admirație, pe când întunericul te face să îți pui întrebări, te îneacă într-un sentiment de mâhnire și te face să interpretezi singur ce nu e dovedit.
Harriet putea să vorbească oricând și oricât, despre orice – îi plăcea să își împărtășească ideile, gândurile cu oamenii, dar nu cu cei încuiați fiindcă simțea că îi sunt profanate sentimentele.
- Nu ți se pare viața interesantă ?
- Este ! a aprobat Rupert fericit că a încheiat subiectul de neînțeles.
- Odată, mergând așa pe stradă am început să mă gândesc că, zilnic, trecem pe lângă zeci de oameni – care decare mai prinși în treburile lor, pe care îi ignorăm. Nu te-ai gândit vreodată că într-o zi ai putea să treci pe lângă o persoană față de care să nu ai nici un sentiment, pe care nu o cunoști și desigur, o ignori, iar ea trece nepăsătoare pe lângă tine...
- Așa și ? ...
- Și persoana aceea să joace defapt un rol important în viitorul tău, să fie ... medicul care îți salvează viața, să fie soția ta, să fie prietenul care te va ajuta la greu. Pe mine mă fascinează ideea asta – că un simplu om pe lângă care trec pe stradă ar putea să devină peste ani o persoană foarte importantă în viața mea, iar eu am trecut pe lângă ea ... ignorând-o ...
„E nebună.” și-a spus Rupert. „E momentul ei de visare. Are mare dreptate dar nu mă prind vorbele ei acum, acum sunt sec.”
- Interesant gândești ! a spus el cu un prefăcut interes.
- Insensibilule ! a strigat Harriet râzând. Ești un mincinos ! Să te gândești la asta noaptea, atunci vei înțelege.
- Shh !
Tonul lui Harriet l-a trezit pe Bob.

0 comentarii