Mai știi când alergam pe iarbă să prindem fericire? Și ne plăcea cum iarba se pleca sub pasul nostru și mirosea a dragoste? M-ai prins de mână și mi-ai spus că de fiecare dată când voi dormi însă genele mi se vor zbate neliniștite mă vei trezi cu un sărut, și-am să-mi deschid ochii și-am să pătrund într-ai tăi - și voi zâmbi.
Timpul nu se scurgea în secunde, ci în îmbrățișări. Stătem amândoi întinși pe patul tău privind cerul, scriindu-ne numele în nori, soarele a încercat să ne despartă, iubitule, însă nu am cedat! Ne-am legat moleculele unele de altele și ne-am renăscut într-o singură ființă. Nu mi-ai spus niciodată că mă iubești, nici nu ai menționat vreodată că ai avea vreun sentiment pentru mine, dar m-ai făcut să mă supun nemuririi clipelor petrecute împreună. Ce ai fost tu, iubitule? Mi-ai ținut sufletul departe de rațiune și m-ai ascuns de mine. Oare m-aș mai fi dedicat ție fără să ezit dacă nu ne-am fi jucat atunci de-a v-ati ascunselea? Când ai venit în ascunzătoarea mea și nu am mai plecat de acolo preț de o eternitate?
Și m-ai lăsat să plâng, o, crudule! Vedeai cum lacrimile mi se topesc pe chip și se evaporă în sentimente și totuși mă priveai rece. Mâinile tale aveau să îmi vindece fața sluțită de durere ca de fiecare dată, dulce otravă a efemerității.
Când ceasul tău de la mâna dreaptă a început să ticăie inima mea aproape s-a oprit de spaimă. Știam că aveai să pleci și să nu îți mai întorci privirea niciodată. Parfumul tău imprimat pe gulerul pijamalei încă mă face să cred că te voi ajunge din urmă cândva.
Aruncă timpul și ia-mă în brațe.
