Views.

Îmi plac ochii tăi ... 

vineri, 5 iulie 2013 - Publicat de Christine la 22:41
Ştiu că inima ta e frântă după modul în care eviţi privirile străinilor pe stradă şi zâmbeşti sfios când întâlneşti pe cineva cunoscut. Şi modul în care îţi susţii salutul cu o alunecare laterală a mâinii prin aer, ca o reţinere a gestului pe care îl făceai altădată. 
Ai momente în care te temi să te mai laşi cunoscută de vreun alt băiat şi momente în care porneşti un adevărat râzboi împotriva lor, convingându-te că nu ai nevoie de niciunul. Apoi te laşi pradă unor vechi sentimente şi îţi doreşti pe cineva lângă tine. Ţi-ar plăcea cu siguranţă să te aştepte în faţa liceului şi să-i sari în braţe. Dar cine ar face asta pentru tine?
Nici oglinda nu îţi este de ajutor, demoralizându-te în fiecare zi înainte să ieşi pe uşă.
Uneori te trezeşti şi îţi spui, între o schiţare de zâmbet şi o plecare a capului, că eşti chiar drăguţă dimineaţa. Chiar frumoasă. Chipul imperfect gravat cu trăsături dulci şi un zâmbet drăgălaş. Îţi imaginezi că într-o zi te vei trezi, vei întoarce capul şi lângă tine va fi el, zâmbindu-ţi înapoi, sorbind din frumuseţea ta matinală. Pff! Dar cu i-ar păsa că ţie ţi se pare că eşti drăguţă aşa cum eşti? Naturaleţea nu mai e la modă. Şi oricum nimeni nu ar avea răbdarea să îţi descopere ochii nepătaţi de tuş.
Şi parcă atunci când ieşi din casă nu mai e de ajuns naturaleţea ta. Ştii că ai de-aface cu chipuri grav retuşate şi perfecte şi cu un ultim oftat îţi întinzi fondul de ten pe faţă. Atât. Nu ştii să te machiezi şi oricum nu ai timp niciodată.
Preferi să nu priveşti niciun băiat, de frică să nu întâlneşti vreo privire cu cât de puţină răutate.
Cândva îţi sacrificai şi tu somnul ca să-i răspunzi la mesaje, noapte de noapte, sentimentele se scurgeau pe rând de la iubire la ură, de la melancolie la extaz şi dispăreau toate în perna care lua forma feţei tale. Adormeai zâmbind.
Acum ai pornit în goana găsirii unuia care să păstreze măcar puţin din el, să îţi amăgeşti puţin sufletul cu amintirea lui. Îl vei căuta pe el în chipurile tuturor.
Oare merită? Tu ai însemnat atâta pentru el? Fă-ţi curaj şi înfruntă adevăratul răspuns.
Bărbia sus, acelaşi zâmbet dar mult mai încrezător şi arată-le tuturor că în ochii tăi de un căprui-plictisitor se găseşte o fiinţă cu o individualitate care e gata să înceapă un nou capitol, de parcă nopţile de plâns nu ar fi existat niciodată.

3 comentarii

Realizare 

marți, 2 iulie 2013 - Publicat de Christine la 05:42
     La pieptul tău, iubitule, luna și stelele îmi par așa aproape, căci doar ele ne sunt tainici martori ai dragostei ce o împletim. Și Luna, scumpule, veghează asupra frunților noastre albe și necunoscătoare de păcat, căci sufletul ascultă din când în când și mintea, dar când aceasta-i e părtașă la supunere, nu mai rămâne decât iubirea să dicteze. Și vântul îmi dezmiardă părul odată cu mâna ta, cântând pe lângă noi șoapte neînțelese și grele pentru dragostea noastră tânără. Ochii, ochii nu fac altceva decât să privească, dar nu trupul, ci răspândirea norilor pe cer, asemuind alintul Soarelui cu cele dintâi sărutări pe obrazul înflacărat. Buzele freamătă și sorb din amintire esența ultimului sărut, când ochii tăi albaștri i-au întâlnit pe cei fumurii și apoi s-au închis în închisoarea pleoapelor să nască visul nostru romantic.
     Cândva te adoram, îmi dedicasem fiecare cuvânt cernut pe foaie ție; când primul cântec de privighetoare al dimineții nu făcea altceva decât să vestească pe tine. Dar eram eu oare gândul tău matinal? Tânjeai să ajungi în brațele iubitei, să o aperi cu un sărut de lumea exterioară? Mi-am topit sufletul și l-am remodelat după chipul tău, în tine nu vedeam altceva decât măreția unui zeu. Voiam să mă închin ție, să te preamăresc.
Tot eu dar mai înțeleaptă am găsit în același tu, peste ani, extenuarea unei iubiri consumate și m-am desprins din brațele tale, iubindu-te preț de o ultima clipă, și am plecat cu sufletul împăcat să mă adăpostesc la umbra unei altei inimi.

0 comentarii