“ Cred că o să ajung pe la patru diseară . De abia aștept să vin acasă . Taberele sunt obositoare și au un program strict . Nu ai nici măcar timp de socializare din cauza excursiilor și a drumețiilor .
Sunt nerăbdătoare să te revăd, printer atâția străini o față cunoscută e bine-venită . O să trec pe la tine când ajung .
Pupici tuturor din partea mea .”
“ O să le transmit.
Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin dor de tine în aceste două săptămâni . Te aștept . ”
După ce trimis mesajul, Rupert și-a lăsat telefonul pe pat .
S-a dus în bucătărie să o anunțe pe doamna Wilsone .
- Mamă, Harriet vine azi din tabără . Poate…
- Zi să treacă pe la noi, e bine-venită, e ca un membru al familiei . Cu toții i-am simțit lipsa . Masa o să fie gata la venirea ei ! a zis doamna Wilsone zâmbind .
- Perfect !
Rupert s-a dus la el în cameră și s-a așezat plictisit la calculator . Bucuria primirii veștii a trecut .
- Fir-ar să fie ! Net idiot ! a exclamat el nervos . Cand nu ai ce face, pica netul ! Mereu !
S-a trântit în pat . Se uita pierdut pe tavanul monoton .
A aruncat o privire spre ceas . Era abia ora unu . S-a dat jos din pat și
s-a uitat pe geam, apoi a coborât grăbit scările și a ieșit din casă .
Față-n față cu el stătea vecinul lui, Bob, care îi era și unul dintre cei mai buni prieteni . Bob era pe peluză cu câinele său, Skippy, un Terrier simpatico foarte jucăuș și energic . Între dinți strângea un os de plastic, jucăria preferată .
- Bună Bob ! A strigat Rupert în timp ce trecea strada in fugă . Cu javra la plimbare ? Ce faci băiete ? A zis el către Skippy trcându-și mâna prietenește prin blana lui .
- Hei Rup, vii cu mine un sfert de oră să plimb câinele ?
- Altceva mai bun de făcut chiar nu am . Deci … Ai auzit că se întorc cei din tabără ?
- Da ? Când ?
- Azi pe la patru . Sau cel puțin așa mi-a zis Harriet …
- He he . Când vine ea treceți prin parc, la bănci ? O să fie mai multă lume .
- Da, de ce nu ?
Peste ceva timp Rupert s-a întors acasă . Era aproape patru . A mers în baie unde s-a uitat lung în oglindă, parcă se studia …
Și-a dat cu mâna prin păr și s-a ciufulit . A strâmbat din nas .
Când să iși așeze părul la loc se aude strigând doamna Wilsone .
- Rupert ! Rupert !
- Da mamă ! raspunde el de la etaj.
- A venit Harriet Îi spun să plece ? a zis cu un ton ironic .
Rupert a coboarât grăbit scările .
- Harriet ! a îmbrățișat-o lung .
- Uite, o să îți spun pe scurt pentru că mă așteaptă ai mei cu mașina în față . Eu acum mă duc acasă, despachetez și tu ești invitat să vi să mai vorbim . Doamna Wilsone, poate să vină ?
- Credeam că … lasă, bine poate să vină .
- Super ! Te aștept!
- Stai, Har, după mergem la bănci ? Bob a zis să venim .
- Ok, o să fim acolo ! La revedere ! a spus Harriet și a ieșit ca o furtună pe ușă .
Ruper s-a dus în cameră și a închis calculatorul, apoi s-a așezat pe jos lângă dulăpiorul cu sertare . A deschis sertarul din mijloc și a început să caute, răvășind toate lucrurile dinăuntru . S-a liniștit o clipă și a scos din sertar o fotografie veche, el și Harriet când aveau vreo trei ani . Zâmbește o clipă apoi așează fotografia pe o noptiera. . A continuat să caute .
- V-am găsit ! strângea în mână căștile de la telefon .
A luat telefonul de pe pat și a văzut că a primit un mesaj de la Harriet .
“ Poți să vii . “
Și-a pus căștile și a plecat încet spre ea .
Avea un mers ușor clătinat și pășea visător . Nu exista decât el și restul lumii, care nu mai conta .
Harriet stătea la vreo zece case depărtare, deci visarea lui Rupert nu avea să dureze mult .
În sfârșit a ajuns în fața casei ei . Și-a dat jos căștile din urechi, le-a strâns și le-a băgat în buzunar . A intrat în casă unde a fost întâmpinat de Vivian, mama lui Harriet .
- Rupert ! Harriet e sus . Mi se pare că face încă baie dar nu durează mult . Poți să o aștepți la ea în cameră .
- Mulțumesc Vivian . Așa o să fac . Rupert a afișat un zâmbet larg și a urcat scările .
Când a intrat în cameră a observat întradevăr că Harriet nu era .
Aceasta avea o cameră mare și ordonată, simplă dar cu tot ce îi trebuia unei fete .
Lângă pat era așezat desfăcut bagajul ei .
Rupert s-a așezat pe pat, privind curios în valiză . Analiza fiecare lucru .
Printre haine era ascuns un caiet .
Ruper s-a uitat în jur, desigur că nu a văzut pe nimeni . A băgat mâna în bagaj și a luat caiețelul .
Un tremor i-a străbătut tot corpul, într-un fel era conștient că nu ar trebui să se uite .
A deschis prima pagină pe care era inscripționat simplu numele ei cu majuscule . A dat pagina . În colțul din dreapta sus era scrisă o dată, de cum a vazut formula de început “ dragă jurnalule ” a știut că nu ar fi trebuit să continue să citească, însă curiozitatea era prea mare . A închis caietul, dar l-a deschis iar .
Cu fiecare mișcare pe care o făcea se simțea mai aproape de vinovăție . A fost puternic tentat să citească mărturiile ei când și-a văzut numele printer rânduri .
“ Dragă jurnalule, ca în orice zi de vară am simțit nevoia să ies pe afară, dar de data asta pur și simplu nu voiam să ies cu Rupert sau cu Bob, voiam să ies cu prietenele mele, însă cum Rupert e greu de refuzat, am cedat și de data asta în fața lui . Era foarte curios cu cine vroiam să ies și unde . Mi se pare puțin băgăcios și… ”
Liniștea a fost întreruptă de zgomotul provocat de deschiderea ușii .
Rupert s-a urcat în pat și a ascuns jurnalul sub patură .
Harriet a apărut în pragul ușii . Era îmbrăcată lejer cu un tricou alb și pantaloni scurți .
Indignată de reacția bruscă a lui Rupert a întrebar curioasă :
- Ce te-ai speriat așa ?
- Ai deschis ușa brusc . a zis Rupert fără noimă .
- Mi-ai trântit-o și pe asta ! Harriet a zâmbit pe furiș uitându-se la mutra lui de o inocență prostească .
- Cum a fost în tabără ?
- Mă rog ... ți-am mai zis, obositor . Stai un pic !
Rupert a încremenit . Își imagina că Harriet și-a dat seama de ce a făcut . A privit-o atent .
- Ți-am adus ceva !
Acesta a suflat ușurat .
- E în bagaj ! a spus ea zâmbind .
- Lasă ! s-a repezit el . Mai târziu ... Stai jos .
- Rupert și-a schimbat figura imediat ce și-a dat seama că Harriet poate să se așeze pe jurnal .
- Bine . Ești cam ciudat azi . Pari stresat . Te-ai certat cu Bob ?
Rupert nu a așteptat ca Harriet să se așeze pe pat și a luat-o brusc în brațe .
- Rupert ! Ce e cu tine ?! Avem loc amândoi !
- Da . Dar acolo e ... ăăă ... locul meu preferat ! a zis el bâlbâindu-se, cu un ton nu prea credibil .
- Haide ! Harriet l-a respins enervată pe Rupert . Ce are special ?
A pipăit locul și spre surprinderea ei se afla ceva acolo . A băgat mâna sub pătură și uluită a scos jurnalul ei . Mâinile au început să-i tremure pe caiet, și-a dat seama că i-a fost călcată intimitatea .
Acolo își așternuse cele mai ascunse sentimente . Oare cât a reușit să o descopere ? Era furioasa .
- Rupert ! izbucni ea . Cu-cu-cum ai putut ? Aveam încredere în tine !
Ochii lor s-au întâlnit, amândoi dezamăgiți, ea de el și el de ... el .
- Rupert ! A început Harriet din nou după un moment de tăcere . Mi-ai fost ca un frate, ai știut tot ce simțeam eu că trebuie să știi, dar sunt lucruri, ei bine lucruri pe care nu trebuie să le știi, lucruri foarte personale ...
Momentul a fost întrerupt de telefonul lui Rupert care a început să sune . Era Bob . L-a ignorat .
În acele clipe Harriet care îl știa de o viață pe Rupert simțea că nu îl mai cunoaște . Nu înțelegea de ce a făcut asta, cand ea și-a deschis sufletul în fața lui de atâtea ori .
Rupert s-a ridicat de pe pat și s-a îndreptat spre ușă . O clipă s-a oprit și a spus încet fără să o privească în ochi .
- Îmi pare rău . și a plecat ...
Harriet a început să plângă . Doar un patetic „ îmi pare rău ” ? Faptul era consumat însă ea nu știa exact ce a citit Rupert .
Pe alee, cu acelaș mers clătinat, el s-a îndreptat către bănci . Nu a mai vrut să se gândească la ce a făcut, însă cuvântul “ băgăcios ” îi răsuna în minte ca un ecou . Harriet avea dreptate .
Au trecut câteva ore bune de la incident iar Rupert era deja prins în jocurile și discuțiile din gașcă . Tocmai juca niște zaruri cu Mitchel, un puști ciudat pe care abia îl cunoscuse .Toată atenția lui era concentrată în joc, când cineva l-a bătut pe umăr . Trebuie să vorbim , vocea îi era cunoscută .
Harriet l-a luat deoparte .
- Ce anume ai citit ?
- Că sunt greu de refuzat și, înghite în sec, și băgăcios …
- Și nu ești ? a spus ea convinsă .
- Uite Harriet chiar îmi pare rău și faptul că ți-am citit jurnalul demonstează întocmai ce ai zis .
- Te cunosc prea bine !
Rupert a strâns-o în brațe . Toți copiii din gașcă au fost atrași de gest, gest care a stârnit sunete de admirație .
Harriet a suspinat adânc . Și-a dat seama că trebuia să îl ierte .
[ urmeaza ... ]
