Dramatic
duminică, 29 septembrie 2013 - Publicat de Christine la 10:29
Timpul le vindecă pe toate, e adevărat. Îmi clădesc un zid în jurul sufletului, nu ca să-l repar, ci ca să-l feresc, de nimic altceva decât de amintirea ta. Nu îți dai seama cât de mult mă distruge lipsa ta. Sunt dependentă de prezența ta, pe când tu ai putea să pleci fără măcar să îmi duci dorul. Și înțeleg de ce nu ai privi înapoi, sunt jalnică, tânjind după o dragoste ce nu mi-o mai porți de mult. Simt cum te depărtezi de mine, și ce mă doare e faptul că nu-ți mai aparțin, nu mai vrei să fiu a ta. A cui să fiu? Al cui vei fi?
Te-ai întrebat vreodată că poate timpul e de vină? Să te fi întâlnit probabil într-o dimineață nu ți-aș mai fi plăcut așa de tare. În vrăjita lumină a lunii și chipul meu părea frumos, iar gesturile mele se justificau cu noaptea.
Am încercat să te avertizez că n-ar fi bine să ajungi să mă iubești, dar te-ai întors la mine de fiecare dată, strângându-mi mâna și sărutându-mi ochii. Zâmbeai de parcă eram chiar eu acea "ea" de care auzisei și la care visai. Îmi spuneam că dacă ai pleca n-aș avea niciun regret, nu te iubesc și nu te vreau. Însă acum că am ajuns să te ador, plecările tale reci chinuie întreaga-mi ființă
Și tac și aștept, știind că te vei întoarce înainte să pleci iar, iar eu voi fi mereu aici să te întâmpin.
