Views.

Despre Tudor Chirilă

duminică, 23 iunie 2013 - Publicat de Christine la 03:09
       Un nume la auzul căruia mii de inimi de adolescenţi tresar, răscolite de emoţia unei iubiri neterminate sau neîncepute. Toţi îl ştiu pe Chirilă, unii îl apreciaza, alţii îl critică, dar în final toţi ajung să fredoneze hipnotizaţi "Am doar 18 ani" , "Nu am chef azi [...] nu te vreau azi, nimic mai uşor" . Şi fiecare dintre noi îşi propune la începutul fiecărei veri să se îndrăgostească, alimentându-şi dorinţa cu "Undeva prin Vama" şi stingându-şi-o cu "Buze blonde".
       Atâţia ani de zile a stat în faţa noastră, ipostaziat ca lider- eram noi, Tudor şi restul oamenilor. El însuşi afirmă : "sunt în proces cu lumea". A făcut din Vama Veche "zona sufletelor noastre, fără acces pentru turişti".
"Scrisoare pentru adolescenţi" ne-a făcut pe atâţia dintre noi să ne izbim de peretele realităţii şi să dorim să fim altfel decât vor ei să fim, să nu ne lăsam construiţi după modelul bucureşteanului veşnic nemulţumit şi plictisit de aceeaşi cuşcă de blocuri în care se învârte toată viaţa.



Nonconformist, visător, egoist, sincer, arogant şi talentat.

       "Trenul accelerat Bucureşti-Mangalia pleacă în 5 minute de la linia 5", aşa suna începutul unei veri pline de emoţie şi dramă adolescentină, bucurie inefabilă şi suferinţă, iubire și trădare. O vară marcată de promisiuni "vrei soare soare-ţi dau" şi alinturi deşarte "sau pielea ţi-e rudă cu luna', finalizând într-un extaz erotic "pe stânci dacă vrei te sărut, sau în apă mi-e tot una".
       Simbol al verii şi al tinereţii, formaţia ( pe atunci numită Vama Veche) îndemna prin versuri la depărtarea de oraş, pentru a urma chemarea mării : "Singura noastră scăpare, să rămânem  toţi la mare".

       Imaginea pe care fiecare vers al cântecelor o pictează este aceea a copilului care alerga către mare, devenit adult, păstrându-şi peste ani aceeaşi muză.

       Timpul a trecut şi numele trupei a început să apară din nou pe buzele noastre, însa aşa singur, incomplet, superficial, nereprezentativ - VAMA .
Schimbarea care s-a produs a fost simţită în toate melodiile de pe noul album, mai fade, mai lipsite de mare, mai noi, dar încă încărcate de o oarecare emoţie, dar mai ezitantă şi nu la fel de arzătoare "Eu nu pot şi nu vreau să mor din iubire".
       Cântecele realizează trecerea de la dragostea necondiţionată şi spontană la marile iubiri şi suferinţe ce conturează sensul vieţii "O altă femeie va scoate cuţitul pe care cândva l-ai înfipt fără milă, şi poate tot ea-l va înfinge înc-o data. Ce dacă? Iubirea e moartă dar viaţa trăieşte şi viaţa va naşte o altă iubire, şi-o altă iubire va naşte pe mine..."

       Sentimentele par să devină statornice şi puternice, mai sincere, mai adevărate, depăşind orice plăcere carnală "Şi paralizez la gândul că aş fi putut să nu te am, o, Doamne...".

       "Declar pierdută ţara" revine cu acelaşi spirit motivaţional pentru noi, dar într-o manieră de reproş pentru cei dinaintea nostră, care s-au lăsat conduşi de ei " Tată, ce-ai facut tată, cu viaţa ta, cu ţara mea?"

       Nu a trecut mult şi a apărut şi hit-ul verii "Perfect fără tine". Cântată peste tot, de către oricine, melodia are ca scop atragerea unui nou public. Un public care nu îl reprezinta pe Tudor. Nu am ascultat-o de multe ori, nici nu a fost nevoie, oricum răsună în tot oraşul la radio şi e promovată peste tot. Mai ştii când voiai să ajungi la radio? Spuneai că vrei să audă o ţară întreaga cine eşti tu cu adevărat. Ăsta eşti tu, Tudor?
Refrenul sună tare şi vesel aruncând un mesaj arogant, îngânat de ironicul apelativ "draga mea".
În cântec versurile " Decât premiant în închisoare mai bine repetent în drum spre mare" apar doar ca o umbră a trecutului, a ceea ce a însemnat cândva Vama Veche.

       Mai ştii când îi reproşai lui Făt-Frumos că te-a lăsat să rătaceşti printre faruri de maşini? Că nu ţi-a explicat ce e Binele? Că tu nu poţi să lupţi singur în onoarea lui? Te-ai simţit abandonat? Ei bine....





Diem

luni, 10 iunie 2013 - Publicat de Christine la 11:55
         În seara asta dorm cu pijamaua ta. Am numărat zilele de când ai plecat, nu este un număr oarecare, numărul ăsta se măsoară în vise. Nu îmi aduc aminte ultima oară când ai imprimat forma feței tale în perna mea. E ciudat că știu că a trecut ceva vreme și totuși mâinile tale încă umblă prin părul meu, iar urechile-mi tresar auzindu-ți șoaptele.
         Mai știi când alergam pe iarbă să prindem fericire? Și ne plăcea cum iarba se pleca sub pasul nostru și mirosea a dragoste? M-ai prins de mână și mi-ai spus că de fiecare dată când voi dormi însă genele mi se vor zbate neliniștite mă vei trezi cu un sărut, și-am să-mi deschid ochii și-am să pătrund într-ai tăi - și voi zâmbi.
        Timpul nu se scurgea în secunde, ci în îmbrățișări. Stătem amândoi întinși pe patul tău privind cerul, scriindu-ne numele în nori, soarele a încercat să ne despartă, iubitule, însă nu am cedat! Ne-am legat moleculele unele de altele și ne-am renăscut într-o singură ființă. Nu mi-ai spus niciodată că mă iubești, nici nu ai menționat vreodată că ai avea vreun sentiment pentru mine, dar m-ai făcut să mă supun nemuririi clipelor petrecute împreună. Ce ai fost tu, iubitule? Mi-ai ținut sufletul departe de rațiune și m-ai ascuns de mine. Oare m-aș mai fi dedicat ție fără să ezit dacă nu ne-am fi jucat atunci de-a v-ati ascunselea? Când ai venit în ascunzătoarea mea și nu am mai plecat de acolo preț de o eternitate?
        Și m-ai lăsat să plâng, o, crudule! Vedeai cum lacrimile mi se topesc pe chip și se evaporă în sentimente și totuși mă priveai rece. Mâinile tale aveau să îmi vindece fața sluțită de durere ca de fiecare dată, dulce otravă a efemerității.
        Când ceasul tău de la mâna dreaptă a început să ticăie inima mea aproape s-a oprit de spaimă. Știam că aveai să pleci și să nu îți mai întorci privirea niciodată. Parfumul tău imprimat pe gulerul pijamalei încă mă face să cred că te voi ajunge din urmă cândva.
Aruncă timpul și ia-mă în brațe.