Views.

Jurnalul lui Rupert ••

luni, 9 ianuarie 2012 - Publicat de Christine la 09:07
Erau foarte grăbiți și agitați.
-          Rupert, cheile sunt pe masă în bucătărie, mâncare este în frigider, dacă mai aveți nevoie de ceva o sunați pe Vivian dar nu cred că o să fie cazul, sunteți mari deja ! a spus pe fugă doamna Wilsone.
-          Nu am destul loc în valiză ! a exclamat domnul Wilsone chinuindu-se să mai bage câte ceva înauntru.
-          Tată, nu cred că e necesar să iei și televizorul cu tine, oricum nu cred că mai ai loc de canapeaua pe care tocmai ai îndesat-oîn bagaj.
Rupert si Bob au început să râdă. Harriet nu părea deloc amuzată de gluma lui, ba din contră , o considera puerilă.
-          Vă pot ajuta cumva ? a sărit aceasta.
-          Nu, nu, ăă, Rupert, coboară te rog în pivniță și adu-mi geamantanul acela mare si verde.
-          Avem pivniță ? a continuat Rupert în glumă. Harriet nu a schițat nici un zâmbet.
-          Scumpule, ne cam grăbim, nu crezi că ar fi cazul să ne ajuți ?! a exclamat doamna Wilsone.
-          - Pff ! Bob, vino cu mine, cine știe de ce dăm acolo.
Sub scări, ascunsă parcă de ochii trecătorilor, se afla o ușă veche și destul de mică. Rupert a apăsat încet pe clanță și a deschis-o. Părea o intrare spre ... nicăieri. Întunericul domina încăperea. A pășit nesigur pe prima treaptă, apoi și-a întors privirea către Bob.
-Nu vii ?
- Ți-e frică ? a întrebat Bob sfidător.
- Pf ! Mie ? Frică ? Nu prea cred ! E o simplă pivniță ! Rupert a apăsat pe întrerupător însă lumina era foarte slabă și pâlpâia.
Fiecare treaptă veche scârțâia sub picioarele băieților. Încăperea era destul de întunecată și răcoroasă. Cei doi coborau încet privind din când în când la becul ce lumina încăperea și reda trăsăturile stranii ale locului. Când au pășit pe ultima treaptă, lumina s-a stins. Cei doi au tresărit.
- Ți-e frică ? a întrebat Rupert.
- De ce întrebi ?
- Păi mie nu-mi este !
- Nici mie .
Amândoi erau destul de nesiguri pe ce spuneau. Camera avea două mici ferestre întunecate de gratii negre și groase ce lăsau doar câteva fâșii de lumină să pătrundă înăuntru. Într-un colț se afla geamantanul cel mare despre care vorbea domnul Wilsone. Rupert s-a repezit să-l miște. Un nor de praf a ieșit din valiză provocându-i o tuse urâtă lui Bob.
-          Hai să-l luăm odată !
Bob a urcat cu geamantanul în față.
Rupert privea încă pivnița ce-i provoca totuși un sentiment de teamă. Analiza curios tot ce-l înconjura, rareori mai coborâse acolo. Când a văzut că a rămas singur în încăpere și că prietenul lui, Bob deja urcase s-a grăbit să iasă și el.
Când a pășit hotărât pe prima treaptă aceasta s-a rupt. Inima i-a tresărit puternic. Rupert a simțit ceva sub picioare, ceva ce nu era doar lemnul putred ce cedase sub presiune. S-a aplecat și a băgat mâna curios în... treaptă. Și-a trecut degetele peste ceva. Ceva era acolo ! Cu mișcări lente a scos curios obiectul. Privea uimit, răsucindu-l, examinându-l. Parea a fi o carte. Dar ce ar căuta o carte ascunsă într-o treaptă ? Era ciudat.
Un nou sentiment l-a cuprins pe Rupert, de data aceasta un sentiment înfiorător. A deschis cartea . În acel moment i-a străfulgerat în minte imaginea lui deschizând jurnalul lui Harriet. Acesta a închis cartea, fiind cuprins de un sentiment de vinovăție, mâinile îi tremurau din ce în ce mai tare. A vrut să o pună înapoi de unde a luat-o. În momentul acela a simțit o mână rece pe umăr. Inima aproape îi străpungea pieptul. Și-a întors înfiorat privirea – era Harriet. Rupert a răsuflat ușurat, iar pulsul a început să-i revină la normal. Ochii fetei îl priveau mirați – contactul vizual era însoțit de un moment de liniște.
- M-am îngrijorat când am văzut că nu vii. a întrerupt Harriet tăcerea. Ce făceai aici ?
-          Ă, nimic. Doar s-a rupt scara când am pășit pe ea.
-          Și te-ai lovit ?
-          Nu, nu, doar că am găsit un fel de car... Rupert s-a oprit brusc.
-          Un fel de ce ?!
-          Un fel de problemă cu lumina de aici. Becul  s-a ars. Nimic interesant.
-          A, atunci bine . Părinții tăi vor să plece. Haide !
Rupert a pus cartea înapoi și a urmat-o pe Harriet afară. Părinții lui deja puneau bagajeleîn mașină. Acesta s-a grăbit să-și ia la revedere.
-          Aici erai ! a spus doamna Wilsone încântată, luându-l în brațe pe Rupert. Acesta îi privea stânjenit pe Harriet și Bob. Noi plecăm acum – a continuat mama sa – să aveți grijă de voi și să vă feriți de necazuri !
-          Stai liniștită, mama. Doar tu ai zis : suntem mari deja.
Doamna Wilsone i-a îmbrățișat ocrotitor pe toți.
-          Să va distrați ! Și nu-ți mai face griji, mamă. Vă iubesc.
Domnul Wilsone le-a facut cu mâna, apoi mașina a pornit.
-          Am adus un film de groază ! a spus Bob.
-          Cum ?! Crezi că fiind singuri în casă ne vom uita la așa ceva ? Nu nu nu..
-          Haide Harriet, și ție îți plac .
-          Da dar...
-          Haide sus să ți-l arăt !

Rupert a rămas afară singur, stătea pe bordură privind mașina părinților cum se îndepărta . Înca se gândea la cartea aceea. Oare ar fi trebuit să le spună și celorlalți ?...   

Scrisoare catre liceeni ~ Tudor Chirila

marți, 3 ianuarie 2012 - Publicat de Christine la 00:46
Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?