Views.

Procesul de creație 

miercuri, 25 decembrie 2013 - Publicat de Christine la 12:57
          De multe ori se întâmplă să mă simt atât de plină de emoție încât aș scrie cel puțin 3 romane de dragoste care ar zdruncina lumea, însă e greu, e foarte greu să scrii.
          Stau la laptop și îmi aduc aminte de ceva trist și poetic și despre care aș putea să scriu și care ar fi citit și care ar zdruncina și sentimentele altora, însă gândul că ar trebui să deschid un document atât de gol, atât de alb și de nou, că ar trebui cumva să inventez o introducere ca să ajung să scriu ce voiam eu să scriu de fapt, că nu fiecare propoziție o să fie deosebită mă face destul de repede să renunț.
          Gata, am decis, încep un roman. Bine, poate nu un roman, dar o poveste ceva mai lungă, bine, doar o poveste. Ok, de-o pagină să fie. Un băiat și o fată, normal că e de dragoste doar nu o să scriu despre chimia organică. Dacă nu se iubesc la început se vor iubi la sfârșit. Hai să-i fac să se urască, așa nimeni  nu o să se aștepte să-i aduc împreuna. Sunt un geniu ba nu nu sunt. Eh, și acum să vorbim despre iubirea lor. Un clișeu aici, un clișeu acolo. Chestia asta s-a mai scris, ei și ce o scriu și eu. Și e o poveste dramatică, normal că e dramatică, asta impresionează. Și acum puțină originalitate. Doamne există vreo idee pe care să nu o fi luat-o deja cineva?! Am scris cam puțin, se termină mai repede decât mă așteptam, cred că o să descriu și casa unde locuiește fata, și casa băiatului, e esențial ca cititorul să știe pe ce parte a mesei își ține ea cărțile. Chiar dacă el e tăcut, e îndrăgostit nebunește de ea. Stai, am făcut asta destul de clar și în ce am scris?! Ce cuvânt frumos..."iluzoriu". Iluzoriu, iluzoriu, iluzoriu, iluzoriu, i-lu-zo-riu, i l u z o r i u, ce ciudat sună. Oare cum au apărut cuvintele și limbile, cum au asociat primii oameni sunetele pe care le scot cu anumite obiecte? Dar verbele?! Alea cum naiba...? Stai despre ce vorbeam, așa, "sentiment iluzoriu". Of, m-am plictisit de povestea asta nu mai scriu nimic.
          Într-o seară, cred că era trei noaptea, mi-a venit inspirația. Clar avea să iasă ceva genial. O foaie, un pix, lumina stinsă, scrie măcar niște idei pe foaia aia. Ce-am făcut?! Am scris esențialul în două propoziții! Eh, clar nu mai continui aia.
         "Îmi amintesc că am scris ceva aseara și că ieșise chiar bine." Doamne, ce e porcăria asta?!
          "ASTEA SUNT POEZII PE CARE LE FĂCEAM EU ÎN CLASA A3A?! Unde a dispărut talentul ăsta?"
        "Aoelu câte cărți sunt scrise în lume, cine să le citească pe toate?! Și dacă aș scrie o carte, de ce ar citi-o cineva pe a mea? De ce a mea? De ce nu cea de lângă ea, are un titlu mai sonor. A nu gata, mă las de scris."

0 comentarii

Scurt 

duminică, 22 decembrie 2013 - Publicat de Christine la 09:52
Şi în acel moment am realizat că totul se terminase. Nimic nu îl mai putea aduce înapoi, nici amintirile care cândva erau un prezent fericit, nici gândurile ce ne situau cândva la un nivel comun, nici dorinţa de a încerca- nimic. Am avut impresia, născută dintr-o dorinţă arzătoare, că încă mă mai reflectam în ochii lui cu o oarecare sclipire. Diferenţa este că, acum, ochii lui nu mă mai priveau- trecuse tot. Adevărul este că am avut nevoie de acest moment ca să las totul în urmă odată pentru totdeauna. Ciudat a fost că nu eram tristă, ci uşurată de povara unei dragoste neîmplinite şi de ideea că s-ar putea consuma vreodată. Sentimentele nu se şterg niciodată, dar sunt încet-încet înlocuite de altele. Trebuia doar să-mi fac curaj să privesc înainte. Terifiată de faptul că nu mi-a provocat nicio emoţie răceala sa, am început să ma tem că poate nu am perceput bine momentul şi că suferinţa va reveni, mai greu de suportat, peste un timp. În momentul în care voi spune că l-am uitat să simt că nu este aşa, şi să mă distrugă uşor şi patetic gândul că el a trecut peste, iar eu nu. Poate că totuşi e mai bine că am apucat-o pe drumuri diferite, poate există cineva care-l va iubi cum eu n-am putut să o fac. Chiar într-o clipă lipsită de egoism aş putea să afirm că m-aş bucura să-l văd fericit. Desigur, o bucurie indiferentă şi rece, care se va transforma treptat într-o uitare impusă. Când ceva e menit să nu se întâmple, nu se va întâmpla.

0 comentarii