Jurnalul lui Rupert ••••
miercuri, 29 februarie 2012 - Publicat de Christine la 16:04
Rupert a deschis ochii și și-a dat seama că era singurul treaz. Harriet și Bob erau încă cufundați în perne.
A realizat că e șansa lui să coboare în pivniță și să vadă ce e cu cartea aceea veche. S-a ridicat încet și s-a îndreptat spre ușă cu pași de felină – nu vroia să-i trezească . Ajuns în fața ușii de sub scări acesta a început să se întrebe dacă nu cumva a fost un vis, iar mintea îi joacă feste. Nu avea nimic de pierdut. A început să coboare cu atenție scările – simțea cum pășea spre un alt univers. Când a ajuns pe ultima treaptă s-a aplecat și a luat cartea. Totul era real, cartea cea veche exista iar el trebuia să o examineze în amănunt. Era îmbrăcată în piele neagră și era cusută cu ață albă specific unor timpuri vechi. Și-a trecut mâna peste copertă ca să îndepărteze stratul fin de praf. Era ciudat ca o carte așa de veche să fie atât de puțin acoperită de depunerile timpului.
Rupert a simțit niște bătăi disperate, niște bătăi ca ale unei inimi neliniștite robite de emoții puternice. Era imobilizat de spaimă și privea terifiat obiectul ce părea să aibă viață.
Spre uimirea lui absolută cartea și-a răsfoit paginile iar apoi s-a oprit la prima. Erau inscripționate niște rânduri pe care Rupert însă nu le putea citi. Păreau scrise cu aur și luceau ca lumina soarelui.
Mâinile sale erau contopite cu sufletul obiectului. Se depărtase atât de mult de realitate încât simțea esența unui nou univers.
Undeva afară din lumea mistică a cărții se auzea înfundat o melodie.
Rupert a deschis ochii. Era din nou în camera lui și telefonul lui Harriet suna.
- E Emily !
http://www.facebook.com/pages/Jurnalul-lui-Rupert/285637154818058?sk=wall
