Jurnalul lui Rupert •••
miercuri, 29 februarie 2012 - Publicat de Christine la 16:02
- Rupeeeeert ! s-a auzit strigând de la etaj.
- Ce e ?
- Haide sus !
Bob și Harriet încă se certau pe tema cu filmul .
- Spune tu ! Ne uităm sau nu la filmul de groaza ? a întrebat Bob.
- Ă, păi ... de ce nu ?
- De ce nu ?! Suntem singuri într-o casă imensă și știți bine că toți ne speriem – mai ales după un film de groază o să vă imaginați că sunt toate entitățile malefice sau mai știu eu ce cu noi, în casă. Nu mersi !
- Ba nu !
- Ba da !
- Harriet ! Tu ești cea care face glume să ne sperie !
- Da ... dar vă speriați și fără glumele mele.
- Dar tu ne aduci aminte mereu de povestea cu Bloody Mary iar apoi ne este frică să ne oglindim și-n geam.
- Acum ne-ai amintit tu, netotule !
- HEI ! a intervenit Rupert care era și așa prea prins în gândurile lui. Ce ar fi să ne uităm la nenorocitul ăla de film și după pur și simplu să ne culcăm ?!
- Facem cum zici tu !
Orele au trecut, cei trei au tot discutat, Harriet a povestit cum a fost în tabără și că a cunoscut o grămadă de oameni.
- Îi știam pe toți – din priviri . A fost foarte greu sa rețin atâtea nume .
Pe la ora șapte, când toți erau sus în camera lui Rupert, cineva sună la ușă.
- Bob, răspunzi tu ?
- În nici un caz nu mă ridic de aici.
- Haaaaidee...
- Mă duc eu ! a zis Harriet indiferentă.
Aceasta a coborât scările în grabă și a fugit spre ușă. Era chiar Vivian.
- Mamă ! Ce faci ?
- Am venit să vă vizitez. Cum vă distrați ? Băieții unde sunt ?
- Momentan doar am vorbit...
Harriet a fost întreruptă de zgomotul provocat de cei doi care coborau scările îmbrâncindu-se.
- Haide mișcă !
- Parcă nu te dădeai jos din pat !
- Stăteam comod...
- Vivian ! a strigat Rupert entuziasmat.
- Doamna Rubble ! a exclamat Bob.
- Bună, bună băieți !
Vivian Rubble era o frumoasă femeie ce impresiona prin simplitatea și naturalețea ei. Avea părul roșcat și buclat asemenea unei copile, zâmbetul fermecător, iar ochii ei căprui erau umbriți de niște ochelari delicați cu ramă cărămizie. Stătea în ușă ținând în mâinile delicate o tavă acoperită cu folie de aluminiu. I se putea observa silueta tinerească, subțirică și bine-definită.
Rupert o privea pe aceasta cu admirație, cu acea admirație cu care orice copil privește alt părinte.
- V-am adus ceva dulce. Nu sunt eu o bună bucătăreasă dar am făcut ce am putut.
- Mulțumim, mamă !
Vivian a intrat în casă, pășind delicat spre masa din bucătărie unde a lăsat bunătățurile pentru copii.
- Oh, Harriet ! Era să uit. Ți-ai lăsat telefonul acasă, tocmai telefonul !
- Mi l-ai adus ? Oh, mersi ! Harriet a sărit în brațele mamei.
- Bine copii, eu vă las acum. Mă duc înapoi acasă dar dacă mai aveți nevoie de ceva știți unde mă găsiți ! Pa-pa ! aceasta a ieșit zâmbind pe ușă.
- Și ... ne uităm la film ? a întrebat Bob.
- Fac niște floricele și vin ! a zis Rupert.
Harriet și Bob au plecat.
Rupert a început să caute prin bucătărie floricelele pentru microunde. A deschis fiecare sertar, fiecare dulap, dar nu găsea nimic. În spatele lui s-a auzit o ușă trântindu-se.
- Tu-tu când ai apărut ?
- Nici măcar nu am mai urcat scările, l-am lăsat pe Bob să pregătească filmul.
- Ție chiar îți place să mă sperii, nu ?
- Of, ce idee proastă ! Nici nu a început filmul și deja ești speriat ? a spus Harriet zâmbind. Rupert a remarcat că zâmbetul ei era la fel de fermecător ca al lui Vivian, iar pentru o clipă a privit-o cu aceiași admirație cu care o privea și pe mama ei.
- Rupert ?
- Da,da !
- Uite floricelele, prostuțule !
- Ce bine !
În cinci minute erau toți în camera lui Rupert, fiecare cu un castron de floricele, așezați în vârful patului așteptând să înceapă filmul.
Pe parcursul vizionării Bob făcea mișcări bruște ca să îi sperie. Era opt deja, într-o oră se întuneca.
- Rupert, după ce a venit mama ai încuiat ușa ?
- Ă, ups ! Nu ! Hai, hai cu mine jos.
- Stați, doar nu o să rămân singur în cameră !
Cei trei au coborât și au încuiat ușa, apoi și-au reluat locurile în pat.
Afară soarele cobora încet de pe cer, făcându-i loc prea-grațioasei Luni, ce cufunda treptat natura în întuneric. La căderea nopții s-a terminat și filmul.
- Nu a fost așa înfricoșător ! a spus Bob.
- E nu ! Ești speriat !
- Nu, nu sunt ..!
- Nu ai fi speriat nici dacă ar mai fi cineva cu noi în casă ? Cineva sau ... ceva ? a șoptit Harriet cu un aer înspăimântător.
- Harriet, termină ! a exclamat Rupert. E de ajuns pentru azi – sunt singurul care e deja obosit ?
Cei doi au dat din cap ca nu.
- Atunci cred că ne putem culca... ne trezim mâine mai devreme.
- Bine !
- Uff ...
- Ce-i, Har ` ?
- Eu dorm singură în camera oaspeților, nu ?
- Păi ....
- Dar nu vreau, Rupert ! Nu putem dormi cu toții aici ? Teee rooog ..
Rupert nu avea cum să o refuze, avea farmecul și ochii unui cățeluș adorabil. Ochii ei mari și rugători însoțiți de mutra bleagă erau de nerefuzat.
- Pot să întind canapeaua. Eu și Bob dormim acolo, tu poți dormi în pat. Ar fi bine așa ?
- Perfect ! Mulțumesc ! Haarriet l-a îmbrățișat lung. Și ei îi era puțin teamă să doarmă singură, mai ales după un film de groază.
Fiecare s-a pus să se culce – vorbind au adormit pe rând .
http://www.facebook.com/pages/Jurnalul-lui-Rupert/285637154818058?sk=wall
