Și dacă după a doua vine a treia ? Și dacă după a treia vine a patra și șirul nu se mai sfârșește ?
Să-mi transform viața într-o alergătură continuă în căutarea iubirii? Merită oare? Și dacă nu o găsesc niciodată și tot acest maraton a fost în zadar ? ...
Să fii tânăr și să iți abandonezi visele doar ca să faci loc unui singur țel - să găsești iubirea. Să îți iei ghiozdanul în spate, lăsând în urma un trecut și să pleci oriunde vezi cu ochii, oriunde ți se pare că ar putea fi iubire. Să hoinărești prin lume și să nu stai mai mult de o zi într-un loc decât dacă ți se pare că vezi vreo urmă de dragoste. Poate pleci dezamăgit ... dar nu e nimic ! Ești tânăr și nimic nu te împiedică să speri, să visezi și să mergi mai departe! Uiți, te ridici, pleci ...
Anii trec și nici unul dintre sufletele în care te-ai cuibărit nu par să fi fost destinate veșniciei. Tinerețea ta avansată te face deja să gândești altfel - îți dorești alceva. Te face să vrei să cunoști femeia, să o respecți, să ajungi să o iubești. Ți se pare pueril că până acum ai căutat doar plăcere și sentimente neînsemnate.
Realizezi încet încet că parcă îți pierzi timpul, cunoscând femeia realizezi că nu e perfectă, și tu nu vrei asta. Nu poți să-i accepți defectele și firea de neînțeles, ți se pare greu și nu mai ai timp ...
Alergi spre jumătatea vieții și abia acum începi să privești în urmă și să realizezi că nu ai facut mai mult decât să fugi din trup în trup, din suflet în suflet și ai trecut pe lângă iubire. Ai îmbătrânit.- acum ce mai e de făcut ? Mai e ceva de făcut ? Ți-ai dedicat întreaga viață găsirii dragostei și nu ți-ai împlinit singurul țel, și ai doar o viață !!...
Acum te îneci în nostalgie și păreri de rău, îți amintești de fiecare în parte și acum ți se par minunate, le înțelegi, le accepți. Dar, nu e oare cam târziu?
Dar iubirea nu are vârstă, poate totuși nu e ...
