Greșeli gramaticale
&
umane
Trăim vremuri de cumpănă, vremuri decisive pentru ce va avea să fie limba
română peste câțiva ani.
Cert este că am ajuns să fim din ce în ce mai neglijenți când vorbim,
ajugând la stadiul în care dorim doar să
ne facem înțeleși. A greși e omenește, dar a lua parte la procesul de
analfabetizare în masă este deja o alegere proprie, care nu pune în valoare
niciun aspect pozitiv al personalității noastre.
Într-o lume în care incultura a devenit un mod de viață, toți sunt
revoltați și vor schimbare. “De ce promovăm prostia?”, strigă un prost
rămas în afara luminilor reflectoarelor. “De ce generațiile ce vin sunt
semi-analfabete?”, urlă cel ce sforăia sub bănci la orele de română. “De ce
critici când nu ești în măsură să o faci?”, șoptesc eu în mulțime. Suntem prea
orgolioși ca să facem o schimbare, vrem doar să deschidem gura și să-i prigonim
pe alții. Aruncăm vina de la unul la altul când sub ochii noștri se dezvoltă
copii superficiali, dar mândri.
Cred că fiecare a auzit pe cineva spunând “care” în loc de “pe
care”, dar câți dintre noi au și conștientizat greșeala, câți au avut măcar
intenția să îi atragă atenția vorbitorului? Nu prea mulți, fiindcă nu
considerăm că e așa de important să vorbim perfect draga noastră limbă maternă.
Mai nefericite sunt cazurile când o asemenea greșeală ajunge chiar să fie
tastată și expediată de pe smart phone-urile indispensabile vieții “Autobuzul
care l-am văzut nu era 43”, să zicem. Atunci nici articolul “care-l
scriu” nu cred că vă interesează, deși vă privește.
O altă greșeală pe cât de gravă,
pe atât de neplăcută auzului, întâlnită nu numai în vorbire, cât și în scris
este folosirea lui “decât” într-o propoziție afirmativă “Mai am decât o
rochie.”. În cazul acesta, ori se va folosi “decât” într-o propoziție negativă
(“Nu mai am decât o rochie.”), ori se va folosi “doar” într-o propoziție
afirmativă (“Mai am doar o rochie.”). Adesea, cei care obișnuiesc să facă această greșeală, nu se
împotrivesc când cineva îi corectează, dar nici nu se “vindecă”
miraculos.
Când ești obișnuit cu sunetul
melodios al lui “voiam”, imediat te cutremuri când auzi un neplăcut “vroiam”,
dar cine suntem noi să ne punem împotriva “vroinței” lor? “A
voi” se conjugă corect ca “voiam”, iar “a vrea” ca “vream”, “vroiam” este un hibrid, incorect,
trist, dar des-folosit.
Ce-i drept, nu de puține ori am
tendința să corectez lumea, însă doar unul dintre cazuri mi-a solicitat atenția
în mod deosebit. Dacă încă vă
întrebați dacă e “defapt” sau “de fapt”, răspunsul este unul singur- de
fapt. Amuzant este că am fost
corectată de cineva care susținea cu tărie că varianta corectă este “defapt” și, în lipsă de argumente, mi-a spus “Eu
am fost la olimpiada de română și așa se scrie!”. Portretul său moral rămâne la
libera voastră interpretare.
Se spune că dacă o greșeală circulă în limbă pentru prea mult timp, aceasta
ajunge în final să fie considerată corectă și chiar să ia locul formei
literare. Să realizăm un exercițiu de imaginație : o să fie
decât o lume mai fericită că nimeni nu mai face pe deșteptu’ și că toți vom folosi cuvintele care
vroiam noi defapt să le folsim.
