În ziua următoare Rupert a dormit mai mult . Era foarte obosit .
Doamna Wilsone a urcat la el în cameră, a deschis ușa cu grijă și s-a oprit o clipă să-l privească . Dormea într-o poziție caraghioasă și toată pătura era pe podea .
Ca orice mamă grijulie l-a învelit, apoi s-a așezat pe un colț de pat și și-a trecut mâna peste fruntea lui șoptind : “ Rupert, știu că ești oboist dar trebuie să te trezești, să mănanci măcar . ”
Rupert s-a întors pe cealaltă parte .
- Bine, dacă vrei să iei direct cina e alegerea ta .
Doamna Wilsone a ieșit încet din cameră .
Rupert s-a ridicat pe marginea patului întinzându-se . I-a trecut somnul . S-a sculat și a mers să tragă perdeaua și să deschidă geamul . Avea o plăcere, dimineața să privească pe fereastră . Era o atmosferă liniștitoare, ciripitul păsărilor, verdele ierbii și căldura soarelui alcătuiau o mică oază de liniște .
Și-a îndreptat ochii spre cerul albastru și limpede ce se înălța la infinit .
A tras aer în piept și a coborât .
În bucătărie mâncarea era deja așezată pe masă, o savura din priviri .
Pe un scaun la masă stătea domnul Wilsone cu un ziar în mâna și cu ceașca de ceai în cealaltă . Când s-a așezat Rupert, acesta și-a lăsat ziarul jos și și-a sorbit ceaiul .
- Și … ia zi, ai vreun program în următoarele trei zile ?
- Nimic special . a zis Rupert in timp ce se pregătea să înfulece mâncarea . De ce ?
- Eu și mama ta am obținut în sfârșit câteva zile de concediu și am făcut o rezervare într-o pensiune la munte, pentru noi doi . Între timp tu …
- Ce tare ! Deci rămân singur ? Sau mă duc la Bob ? Sau, sau poate la Harriet . Mă duc la ei ? Nu vreau să dorm la bunica ! O Doamne !
- Rupert ! Mai respiră ! Ai răbdare să îți explic . Harriet și Bob o să doarmă la tine în aceste trei zile . E bine așa ?
- Cum să nu fie ?! E perfect ! O să îi anunț !
- Stai ! Am vorbit deja cu ei .
- O, mulțumesc ! O să, o să fim cuminți !
- Îmi pun încrederea în voi .
Între timp Harriet scria din nou în jurnal :
“ Dragă jurnalule,
În urma întâmplării cu Rupert am decis că ar fi mai bine să îți pun un lăcățel, preventiv .
După cum am mai zis, e foarte curios .
Un jurnal e ceva personal, e sufletul tău așternut pe hârtie . Fiecare cuvânt citit de altcineva adaugă o treaptă pe scara secretelor . Nu poți să ai încredere deplină în nimeni, pentru că încrederea te face să suferi, mai ales când e trădată .
Și în plus, curiozitatea e o stare care trebuie controlată . ”
Harriet a închis jurnalul și lăcățelul apoi l-a pus în locul secret .
Aceasta avea un urs mare de pluș căruia i-a deschis fermoarul și și-a băgat jurnalul înăuntru .
Harriet avea două animăluțe de companie pe care le iubea nespus și le acorda toată atenția de care aveau nevoie .
Primul era un hamster mic și blănos cu ochii mari și negri, o creatură foarte simpatică și iubitoare pe care nu aveai cum să nu o îndrăgești .
De fiecare dată când Harriet băga mâna în cușca ei, micuța scotea la iveală boticul ei mic și ochii sticloși și se cățăra pe mâna ei .
Al doilea animăluț era o țestoasă drăgălașă dar nu prea afectuoasă care adora să mănânce și să se plimbe . Uneori îi dădea drumul prin casă .
Harriet adora să își petreacă timpul cu ele, erau clipa ei de liniște .
Dar de fiecare dată când privea pe fereastră dădea de o priveliște dezolantă, ce fura din bucuria momentelor .
De când era mică în fața casei ei se afla o alta, de cele mai multe ori nelocuită .
Legendele locului spun că acea casă a avut mai mulți locatari pe termen scurt, fiecare dintre ei abandonând-o din cauza fenomenelor neobișnuite petrecute înăuntru .
Niciunul dintre ei nu a vrut să vorbească despre ele, așa că întâmplările au fost ferite de curioși și rămase între cele patru ziduri misterioase .
Odată Harriet a văzut la geam un chip trist, de copil, palid, cu ochii înlăcrimați, dar fiindcă atunci casa era locuită, a crezut că e copilul familiei, însă avea să afle că familia nu avea copii .
Timpul nu a iertat-o, nici oamenii nu s-au mai îndurat de ea .
Era o imagine tristă, un monument al vechimii .
Gardul impunător de fier, cândva masiv ca zidurile unei cetăți era acum o ruină, măcinat de rugină și robit de plante cățărătoare .
Iarba crescuse mult, astfel încât ușa casei nu se mai vedea .
Era o construcție înaltă, cu zidurile acoperite de verdeață .
Se mai zăreau doar ferestrele răpuse de trecerea vremii, ciobite sau chiar sparte, împânzite de paianjeni și prăzile lor . Pe geam se mai vedeau doar amintirile unui loc cândva numit “ acasă ” , ale unui loc cu neșansa de a nu fi iubit .
Acoperișul se destrăma, subțiind firul existenței casei .
De-alungul timpului mulți copii au fost curioși, au încercat să pătrundă în misterele locuinței, au călcat pragul nesigur al unui loc plin de energie negativă .
Era întradevăr interesant, dar nu oricine îndrăznea să intre pentru a cunoaște mai mult .
Se spune că, odată un grup de prieteni a mers acolo ca să se distreze. Niciunul dintre ei nu credea legendele .
Au sărit gardul, au trecut prin iarba înaltă apoi au deschis ușa . Au pășit înăuntru privind încrezători . Ușa s-a trântit în spatele lor . În ciuda faptului că în scurt timp tot grupul a fugit înspăimântat, Martin a rămas singur în casă pentru câteva ore bune, însă el a fost găsit leșinat în fața ușii iar când s-a trezit nu își mai amintea nimic . Se speriase atât de tare încât jumătate din păr i se albise , iar inima aproape îi cedase .
De la acea întâmplare, numărul curioșilor s-a micșorat vizibil . Nu prea mulți mai îndrăzneau să intre .
Pentru Harriet nu a fost deloc plăcut să locuiască față-n-față cu acea casă sinistră, în ciuda faptului că era pasionată de paranormal și filme de groază .
Și-a hrănit broscuța și-a pus geanta pe un umăr și a coborât în sufragerie .
- Mamă, eu plec . Ne vedem mâine !
- Harriet, ai luat vreun film de groază ? Sau ceva să vă mai omorâți timpul ?
- Nu cred că ar fii o idee bună să ne uităm la filme de groază când suntem singuri . Găsim noi ce să facem . Pa !
- Bine, să vă distrați !
Harriet a ajuns acasă la Rupert, părinții lui erau pe picior de plecare .
